O tânără de 21 de ani din Iași și-a revenit dintr-o comă de gradul IV după 24 de zile, deși medicii nu-i mai dădeau nicio șansă, relatează Tele M.
Acum, fata este studentă în anul III la Facultatea de Medicină din Iași și își dorește să lupte alături de medicii care i-au salvat viața.
Andreea Iordăchescu este fiica preotului Mihai Iordăchescu din Ezăreni și a suferit anul trecut un grav accident de ATV la Gura Humorului. Tânăra a intrat în comă de gradul IV și a fost internată la spitalul „Nicolae Oblu” din Iași. În urma impactului, fata a suferit mai multe traumatisme cranio-cerebrale și pulmonare, fracturi, iar medicii nu i-au dat, inițial, șanse de supravețuire.
Tatăl său, preotul din Ezăreni, s-a rugat împreună cu credincioșii pentru vindecare fetei și acum, minunea s-a petrecut. Ea spune că atunci când s-a trezit a început să plângă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Povestiri rusești de Crăciun – Antologie și vei contribui la susținerea libertății ideilor și a editurii Contra Mundum
„Am 21 de ani și sunt studentă la medicină și am venit să mulțumesc echipei medicale, personalului medical pentru că sunt în viață. Au luptat pentru mine. În 2020, pe 10 februarie am avut un accident grav, 22 de zile de comă de gradul patru. Nu am avut șansă de viață. Eu am vrut să lupt să trăiesc, mi-am dorit să fiu în viață și după a 23-a zi m-am trezit și am început să plâng. Dumnezeu mi-a dat zile și atunci după ce m-am trezit întregul personal, întreaga echipă medicală s-a mobilizat și datorită lor acum studiez în anul III la medicină, îmi fac stagii, iar totul e foarte bine”, a spus Andreea Iordăchescu, citată de Tele M.
„Nu conștientizam nimic. Vreau să vă mulțumesc că ați luptat pentru că acum sunt în viață și datorită vouă studiez la medicină și am să vin aici să lupt alături de voi. Mulțumesc”, a mai zis tânăra.
https://r3media.ro/video-minune-o-tanara-de-21-de-ani-din-iasi-fiica-unui-preot-s-a-trezit-la-viata-dupa-o-coma-de-24-de-zile/