Urme „românești” în Marea Britanie…Dacii de la capătul lumii

Distribuie!

 


În Northumbria ai senzația că ai ajuns la capătul lumii. Un zid uriaș, de peste 100 de kilometri, taie insula Marii Britanii în două, despărțind Scoția de Anglia. […].

O poveste de necrezut spune că, de-a lungul lui, undeva, există o cetate care a fost locuită de daci: Banna, fabuloasă așezare antică, unde niște strămoși de-ai românilor au făcut istorie, lăsând amintiri de neșters.

Banna – cel mai mare și mai vechi fort din cele șaisprezece înșirate de-a lungul zidului, cel mai bine păstrat, cu cele mai multe vestigii, singurul locuit și după destrămarea imperiului român, mult după aceea, de către urmașii acelor soldați veniți din îndepărtată Dacie.


Banna!… Birdoswald, cum l-au botezat englezii […]. Aici, lângă zid, toate așezările poartă numele străbunelor forturi. Vindolanda, Carvoran (cu un templu închinat zeului Mithra), Rudchester, Halton Chester, Ebchester, Great Chester, Rochester, Chester…

Mereu acest Chester, înscris pe toate tăblițele acelea cafenii, având în paranteză denumirea veche: Deva, nume provenind din dacicul Dava, cu semnificație de „cetate” […].


Banna este, fără îndoială, cea mai îndelung locuită așezare dintre toate forturile Zidului. Chiar casa cea veche în care-i adăpostit azi muzeul este o veche „fermă de oi fortificată” din veacul 17, ridicată peste altă fermă de oi fortificată din veacul 14, și peste alta, și alta și, în cele din urmă, peste aceleași temelii ale așezării daco-române.

Încă din secolul 12, hrisoavele amintesc de un anume Radul, mare stăpân de oi la Birdoswald, care făcea daruri bogate unei mănăstiri din apropiere.

Fermă peste fermă, veac peste veac, soldați răsplătiți cu pământuri și ranguri mari, păstori la origine, în așezările lor din Carpați, rămași pe păunile de pe dealurile Britaniei, împământeniți acolo, oieri bogați până azi.

Cu toții păstrând lângă casă, ca pe un însemn de noblețe, și o amintire de preț, fundațiile vechiului fort, ocrotindu-le ca pe ceva sfânt, fălindu-se cu ele, plătind cu banii lor arheologi, să vină și să sape.

COHORS I DACORUM – cei mai buni luptători de pe Marele Zid

Ghizii noștri sunt un bărbat bătrân și o femeie mărunțică, cu ochelari, amabilă, dar parcă mereu întrebătoare din priviri. Stăm la niște mese de lemn din curtea vechii ferme-muzeu, iar cei doi nu știu cam nimic.

Se uită unul la altul, nedumeriți, când îi întrebăm despre daci. Bătrânul ne spune că fortăreața asta a fost ridicată și locuită de 1.000 de soldați din Cohors I Dacorum, recrutați de Hadrian pe la 120-125, ca să lupte împotriva scoțiloriuților și picților de la miazănoapte.

Că acei soldați au fost cei mai numeroși și cei mai buni luptători din toate națiile aduse aici, pe Marele Zid, ca să-l apere. Că au construit cetatea Banna cu niște tehnici „caudate”, mai ingenioase decât la restul forturilor, și s-au bucurat de mari onoruri militare.

Că au continuat să trăiască aici, fiindcă s-au înțeles bine cu localnicii celți, datorită unor asemănări de cultură, „probabil”. Și că au lăsat o mulțime de inscripții în urma lor, dar pietrele acelea nu mai există, pentru că au fost duse la muzeele din Carlisle, din Newcastle, din…

Deschid cartea pe care mi-a dăruit-o bătrânul ghid. Mă uit la cuprins și primele cuvinte pe care mi se oprește privirea sunt cât se poate de clare: „cohors I Aelia Dacorum, the Dacians from modern România”

Apoi, pe aceeași pagină, mai găsesc încă o cohorta de la Banna: „Cohors I Thracum”. Și apoi altele: „Cohors VII Thracum”, „Cohors III Thracum”„Cohors IV Thracum”

Cei doi curatori cărora le citesc din cartea pe care mi-au dat-o în dar sunt puși în locul ăsta ca să vorbească unei lumi întregi.

Să le vorbească milioanelor de oameni care vin aici, pentru a vedea un sit dacic de Patrimoniu Mondial UNESCO, considerat azi una din cele mai mari Minuni ale Lumii!…

Sunt în mijlocul cetății, cocoțat pe fundația fostelor grânare ale dacilor. Privesc în jur, peste capetele turiștilor ce mișună curioși printre pietrele milenare și mă simt puțin mândru. Nu știu de ce.

Poate fiindcă văd scris, pe una dintre plăcuțele ce însoțesc „traseul” turiștilor, numele Daciei, în cele mai vorbite limbi ale lumii, chiar și în chineză […]. Pășesc printre ruine și constat miracole.

De pildă, că dacii și-au ticluit hambarele de piatră cu un ingenios sistem de ventilație pe sub podea, pentru ca grânele să nu mucegăiască.

Astfel, aceste grânare au fost ridicate puțin deasupra pământului, suspendate pe piloni, iar dedesubtul lor au fost săpate niște întortocheate canale prin care să ruleze aerul rece, până la câteva găuri cu gratii din afară zidurilor. Se văd canalele acelea, poți înțelege văzând.

Acest „aparat de răcire” nu-l mai găsești la nici unul din celelalte forturi romane. Și-mi vin în minte vorbele unui renumit istoric englez, Derek Williams, cercetător atent al zidului lui Hadrian: „Mai ales în ce privește creșterea animalelor, romanii au fost mai degrabă învățăceii decât profesorii dacilor. Superioritatea tehnologică a romanilor a fost întotdeauna supraevaluată…”.

Nu e însă, nici pe departe, singurul lucru „ciudat” din fortăreața asta. Chiar în fața fermei-muzeu sunt rădăcinile unei clădiri unice în tot Imperiul Roman.

„Basilica exercitatoria”, „biserica de exerciții militare” cum s-ar zice, o zidire cu fața spre răsărit, asemeni bisericilor de la începutul creștinismului.

Trebuie spus că toate castrele romane aveau o structura standard, în toată lumea, indiferent de ce neamuri erau locuite. Același fel de clădiri, după aceleași reguli arhitectonice. Ei, bine, fortul ăsta al dacilor este altfel.

Niciunde în Imperiu nu găsești această biserica în care ostașii se antrenau sub protecție divină, pregătiți să-și dea viață prin bătălii, atât de departe de țara lor. Pentru ei lupta era sfântă, la fel ca și moartea.

În zidul sanctuarului s-a găsit încrustată una din cele mai importante inscripții de la Banna, datând din anul 219. O dovadă ineluctabilă a trecerii dacilor prin aceste tărâmuri nordice.

O relicvă istorică de care noi, românii, putem fi mândri. Nu pot să văd decât o fotografie a inscripției. Ghizii iarăși nu știu unde a fost dus originalul, la care muzeu.

Inscripția este dedicată marelui „tribun dac” Menander, rang acordat rareori unui străin „auxiliar”. Tribunul avea puterea să adopte legile Romei. Avea drept de „veto” în senatul român.

Ei, bine, tribunul acesta dac a ținut să-și decoreze piatra de mormânt cu o „sica”, sabia curbată, o marca a Daciei, armă etnică a tuturor luptătorilor danubieni. A făcut asta tocmai pentru a-și sublinia originea dacică, mândria de-a fi făcut parte din neamul lui Decebal.

E, într-adevăr, uluitor: sica, falx-ul dacic, în Scoția! Cea mai temuta armă a antichității romane! E plină Columna de asemenea săbii. Însuși Traian, împăratul, mărturisea că „soldații lui încercați nu se sinchiseau de loviturile de săgeata ale dacilor, după grozavele răni care le-au fost pricinuite de săbiile incovoiate ale acestora”.

Pe lângă piatra tribunului Menander, la Banna au fost găsite încă aproape 20 de asemenea inscripții, „cu sica și frunza palmată”, lăsate de cohortele dacice.

Nici una n-a mai rămas la Birdoswald, în acest sit de patrimoniu mondial. Nici una! Aveam să aflu, de asemenea, că nici una nu e expusă azi în vreun muzeu englez sau scoțian, ci zac uitate prin beciuri de arhive.

Pe aceste plăci de piatră, dacii mărturisesc zeilor că „și-au îndeplinit cum se cuvine jurământul”. Jurământul lor sfânt, de luptători pentru o țară străină […].

Dintre toate inscripțiile, cel mai mult m-a mișcat o anumită piatră de mormânt, închinată memoriei a doi copii născuți aici, în cetatea de la Banna.

Piatra nu e întreagă, dar se poate citi. „Spiritului celui plecat, Decebal (…) care a trăit (…) zile și a fratelui sau Blaes, care a trăit 10 ani (…)”.

Cine să fi fost acești copii daci? De ce au murit ei așa de mici? Ce să se fi întâmplat atunci, în cetate? Cine poate ști?… Privind fotografia inscripției, tocmai aici la Birdoswald, atât de departe de țară, n-ai cum să nu te înfiori.

În urmă cu două milenii, un copil mort înainte de vreme a lăsat, în schimb, o moștenire neprețuită: Decebal. Nume dacic, nume de rege, dovadă istorică certă a prezenței dacilor în Britania.

Bogdan Lupescu

http://www.cunoastelumea.ro/urme-romanesti-in-marea-britanie-dacii-de-la-capatul-lumii-foto/

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații (GNI) – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații

Distribuie!

Grupul Național de Investigații (GNI)

Grupul Național de Investigații (GNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Grupul Național de Investigații (GNI) a fost înființat la data de 23 mai 2022.

You may also like...