Un britanic a trait doi ani fara sa cheltuie nici un ban: Vezi sfaturile sale…se aseamana cu cele ale romanilor din mediul rural

Distribuie!

In noiembrie 2008, britanicul Mark Boyle a hotarat sa renunte la bani timp de doi ani. Astfel, absolventul Facultatii de Economie si-a dat demisia din functia sa la o companie de alimente organice si a inceput o noua viata, intr-o rulota donata, pe terenul unei ferme din Somerset. 
Boyle s-a oferit voluntar in cadrul fermeri, si-a cultivat singur legumele, pe care le-a gatit pe o soba cu lemne, in timp ce electricitatea de care avea nevoie a fost furnizata de un panou solar, cumparat cu 360 de lire, inainte de inceperea experimentului.”Ajunsesem intr-un punct in care ma uitam la problemele majore din lume, cum ar fi defrisarea si sclavii folositi la munca, si mi-am dat seama ca sunt simptomele unei cauze mai adanci: o separare de ceea ce consumam. Cea mai puternica unealta pe care o avem in acest sens si iluzia independentei este reprezentanta de bani”, a explicat Boyle. „Am vrut sa vad daca este posibil sa traiesc fara bani si cum ma va afecta”, a adaugat el, citat de The Telegraph.El a admis ca, la inceput, a fost asupru criticat. „Cand pui in discutie banii, nu pui in discutie doar monedele si bancnotele, ci o intreaga perspectiva asupra lumii”, a comentat britanicul.


Totusi, in ultima perioada, barbatul, in varsta de 34 de ani, a inceput sa fie din ce in ce mai mult sprijinit. „Problema este ca oamenii care nu au bani se intreaba ce o sa faca in ziua urmatoare. Insa banii nu reprezinta o plasa de siguranta, cum s-ar crede”, a explicat Boyle.


Potrivit spuselor sale, putine din persoanele cu care a discutat erau interesate de a renunta in intregime la bani, ci doar voiau sa stie cum sa cheltuiasca mai putin.

Primele luni, cele mai grele


Cum era de asteptat, cele mai dificile momente ale traiului fara bani au avut loc in primele luni ale experimentului.

Mancarea provenea fie din legumele si fructele pe care le-a crescut singur sau din donatii. Pentru baie, a folosit raul din apropiere si sapun facut din plante, la fel si pentru pasta de dinti.

Pentru transport, s-a bazat pe o bicicleta si pe propriile picioare. In locul unei toalete traditionale, cu apa, Boyle a folosit o toaleta cu compostare. „Dupa doua – trei luni, am inceput sa cred ca nevoile mele vor fi satisfacute intr-un fel sau altul”, a explicat el.

In urma acestei aventuri, Boyle a scris o carte, „Omul fara bani”, iar ultima sa carte, „Manifestul fara bani”, este disponibila gratuit si include sfaturi practice pentru persoanele care vor sa traiasca fara bani.

Boyle, care s-a intors la lumea monetara in 2011, preda la Colegiul Emerson, un centru de educatie pentru adulti.

Printre planurile sale se numara si nunta cu logodnica sa, Jess, pentru care, de asemenea, spera sa nu cheltuiasca nimic. „Nu stiu cum vom face. Dar vrem sa aratam oamenilor ca nu trebuie sa-si faca datorii pentru a avea o nunta de vis”, a comentat el.

Sfaturile lui Boyle pentru o viata pe bani putini

– Nu cumparati lucruri. Exista site-uri unde oamenii fac trocuri sau pe care doneaza diverse lucruri de care nu au nevoie.

– Pentru haine, organizati schimburi cu prietenii. Cu siguranta au in dulapuri imbracaminte nefolosita.

– Pentru calatorii mai lungi, intrati pe site-uri de genul Liftshare. Acolo puteti gasi soferi care va pot conduce unde aveti nevoie, daca este in drumul lor, in mod gratuit. De asemenea, in loc de hoteluri, apelati la site-uri precum Couchsurfing sau The Hospitality Club, unde membrii isi ofera gratuit locuinta drept cazare.

– Cresteti cat mai multe din alimentele necesare. La nevoie, puteti cere vecinilor sa va lase sa culegeti cateva fructe din pomii lor.

– Fabricati sapun si pasta de dinti din plante.

– Instalati o toaleta cu compostare. Economiste bani, apa si ajuta, atfel, la protectia mediului.

Sursa:http://www.ziare.com/bani/stiri-financiare/un-britanic-a-trait-doi-ani-fara-sa-cheltuie-nici-un-ban-vezi-sfaturile-sale-1234618

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații (GNI) – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații

Distribuie!

Grupul Național de Investigații (GNI)

Grupul Național de Investigații (GNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Grupul Național de Investigații (GNI) a fost înființat la data de 23 mai 2022.

You may also like...