Un Belgian a plantat AURUL ROȘU în Caraș-Severin. CULTURA aduce venituri de 22.000 DE EURO LA HECTAR!
Stabilit în România de 13 ani după ce a renunțat la o carieră militară, Vincent de Busson provine dintr-o familie de fermieri belgieni, iar la noi în țară a investit în comerțul vacilor de lapte, în cultivarea legumelor și, din 2013, a înființat și o plantație de șofran. A început cu 200 de metri pătrați și acum are această cultură pe 4.000 de metri pătrați.
Bulbii de șofran i-a adus din Belgia și, spune el, i-a aclimatizat la condițiile de la noi din țară timp de patru ani. Prețul plătit pentru bulbi a fost unul considerabil de 17.000 de euro. Dar nu îi pare rău pentru că acum reușește să vândă șofranul în România, dar și în Belgia, la un preț mediu de 100 de lei gramul. Adică venitul per hectar ar ajunge la peste 22.000 de euro.
Datorită prețului său ridicat, deci implicit și al profitabilității, șofranul este denumit și ”aurul roșu”.
”Motivul principal pentru care am ales cultura de șofran este pentru că am căutat o cultură cu valoare de profit mare. Un al motiv pentru care am ales cultura de șofran este costul de transport relativ mic față de valoarea mărfii”, a declarat Vincent de Busson pentru Digi24.
http://agrointel.ro/79873/plantatie-de-sofran-in-romania-costuri-pret-venit-pe-hectar/