Un inginer băcăuan, inventator al motorului care funcționează pe bază de hidrogen, așteaptă să înceapă producția de serie a acestuia. Inventatorul conduce deja un automobil care consumă 3 litri de apă în două luni.
Gheorghe Bordeianu(50 ani) este inginer TCM și a lucrat 20 de ani în fabrica de avioane din Bacău. A pierdut deja numărul invențiilor brevetate pentru că nu are bani să plătească taxă de întreținere la OSIM pentru fiecare dintre ele. Crede că sunt peste 100, majoritatea în domeniul mașinilor unelte și a motoarelor.
Cea mai dragă dintre descoperiri îi este generatorul de ioni care separă hidrogenul de oxigen, un dispozitiv care, atașat motoarelor clasice, înlocuiește alimentarea cu benzină sau motorină. Ambiția inginerului băcăuan este acum să-și construiască propria fabrică de producere a dispozitivului revoluționar.
”Brevetul l-am obținut în 1985, iar inveția este acum în curs de omologare la Institutul de Motoare termice din Graz- Austria. Omologarea are trei etape, iar eu mă aflu acum la ultima dintre ele. Imediat cum o obțin vreau să înființez în Bacău o fabrică de producție în serie a dispozitivului”, ne-a explicat Gheorghe Bordeianu.
Inginerul băcăuan este convins de faptul că nu va găsi o persoană dispusă să investească în construcția acestei fabrici, dar că o va face pe cont propriu.
Mașina ecologică
Invenția lui Gheorghe Bordeianu nu a rămas doar pe hârtie. Băcăuanul și-a pus în practică invenția și merge de ani de zile numai cu mașini pe care le alimentează doar cu apă sau, la nevoie, chiar cu suc și urină.
”Orice lichid care conține hidrogen poate fi folosit drept combustibil pentru motor. Dispozitivul funcționează cu oțet și cola, chiar și cu urină. Este ecologic pentru că arde hidrogenul și eliberează în aer oxigenul”, ne-a mai spus inventatorul. Gheorghe Bordeianu și-a testat mașina la RAR, iar rezultatele la emisia de noxe sunt zero.
Cu trei litri de lichid merge două luni
Mașina lui Gheorghe Bordeianu, un Cielo cumpărat la mâna a adoua din Spania, nu rămâne în pană de combustibil decât o dată la 60 de zile. ”Orice lichid s-ar pune în motor, cu trei litri se poate merge și 5.000 de kilometri. Mașina pe care am montat dispozitivul consuma înainte 10 litri de benzină la suta de kilometri”, a mai explicat Bordeianu.
http://danielroxin.blogspot.ro/2015/04/uimitoarea-inventie-unui-bacauan.html
Grupul Național de Investigații