Cum se vinde ţara bucată cu bucată : Străinii plătesc 7.000 de euro pentru un hectar de teren agricol din România

Distribuie!


Investitorii străini sunt dispuşi să plătească până la 7.000 de euro pentru un hectar de teren agricol în Câmpia de Vest a României insa în Germania un hectar neporductiv costă 40000 de mii de euro, pentru că obţin randamente superioare celor din alte ţări europene, potrivit agenţiei Hitch&Mosher, specializată în tranzacţionarea de teren agricol în vestul ţării.

„În 2015, piaţa terenurilor agricole şi-a menţinut dinamismul şi atractivitatea în faţa investitorilor, care găsesc aici randamente mai bune decât în alte ţări europene. Având în vedere interesul crescut al clienţilor investitori, estimăm că anul 2016 va fi unul la fel de dinamic pe această piaţă, unde în prezent preţurile medii de tranzacţionare sunt cuprinse între 2.000 euro/ha şi 7.000 euro/ha (în zona de vest a ţării)“, a declarat Marius Schiopota, managing partener al Hitch&Mosher, companie care în ultimii cinci ani a tranzacţionat peste 15.000 de hectare de teren agricol în Câmpia de Vest.


Potrivit acestuia, factorii importanţi în determinarea preţurilor de vânzare ţin de gradul de comasare al terenurilor, de situaţia cadastrală a acestora, de existenţa logisticii necesare pentru o agricultură performantă şi, nu în ultimul rând, de calitatea naturală a terenului.

Investitorii sunt, în general, interesaţi de achiziţionarea unor suprafeţe mari de teren, din perspectiva randamentului investiţional pe care îl obţin. Cea mai mare suprafaţă tranzacţionată de Hitch&Mosher în ultimii ani a fost de 2.000 de hectare.


Brokerul imobiliar a gestionat operaţiuni de tranzacţionare a unor terenuri agricole cu suprafeţe cuprinse între 300 de hectare şi 2.000 de hectare, în general, aflate în exploatarea directă a proprietarului vânzator şi/sau arendate unor terţi, cu prisosinţă fermieri locali. Un procent de până în 30% din aceste terenuri nu au avut situaţia cadastrală şi intabularea realizate.

Sursa:

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații (GNI) – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații

Distribuie!

Grupul Național de Investigații (GNI)

Grupul Național de Investigații (GNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Grupul Național de Investigații (GNI) a fost înființat la data de 23 mai 2022.

You may also like...

WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner