Spaţiul poate oferi condiţiile necesare pentru printarea 3D a organelor
Pentru a ajuta la diminuarea listelor lungi de aşteptare cu pacienţii care au nevoie de un un transplant de organ, unii savanţi apelează la spaţiul cosmic. Mai mulţi doctori au încercat să printeze 3D organe în laborator, dar rezultatele au fost mixte. Organele cu structuri interne complexe, precum inimile şi plămânii, tind să se prăbuşească sub propria greutate.
Acum, în loc să fie susţinute de sisteme complexe de suport, unii cercetători doresc să vadă dacă ar fi mai bine să se trimită o imprimantă 3D la Staţia Spaţială Internaţională, în condiţii de microgravitaţie, pentru a printa inimi, scrie Futurism.
Această convergenţă a spaţiului şi medicinei poate să se dovedească inutilă sau poate să modeleze viitorul transplanturilor de organe.
O companie numită Techshot, în parteneriat cu NASA, dezvoltă o imprimantă 3D biologică ce va fi trimisă pe Staţia Spaţială Internaţională în luna mai.
În prima etapă, compania are în plan un an de experimente care vor determina cât de bine funcţionează în spaţiu, unde compania se va axa pe crearea ţesuturilor cardiace.
„După completarea testelor, vom deschide programul pentru alţi cercetători care doresc să folosească dispozitivul”, a precizat Rich Boling, vicepreşedintele Tachshot. Boling a explicat şi că imprimanta va fi modificată şi îmbunătăţită, iar apoi va fi trimisă din nou în spaţiu pentru a fabrica şi mai multe ţesuturi complexe.
Techshot speră să creeze inimi şi alte organe complexe pentru oamenii în nevoie, ceea ce ar reduce listele de aşteptare. De asemenea, se speră ca folosirea celulelor stem ale pacientului să reducă riscul de respingere al noului organ.
https://www.descopera.ro/stiinta/17848949-spatiu-conditiile-necesare-printarea-3d-organe