Școlile britanice creaționiste rămân fără finanțare

Distribuie!


Ministerul britanic al Educației a decis să suspende acordarea de subvenții de stat școlilor care predau creaționismul ca știință, relatează The Guardian.

 

Foto: The TelegraphPotrivit noului acord privind finanțarea, Ministerul Educației va putea să refuze subvenționarea școlilor care neagă evoluționismul darwinian și predau în loc designul inteligent.


 

Dispozițiile ministerului se vor aplica doar în dreptul școlilor „libere”, cele conduse de organizații sau persoane fizice locale, dar finanțate de stat. Acestea nu sunt obligate să urmărească directivele curriculei naționale de studiu.

 

Asociația Umaniștilor Britanici a salutat decizia ministerului, ca fiind o măsură de „prevenire a promovării abordărilor religioase extreme (…) ca științifice, sau bazate pe dovezi.”


 

Organizațiile religioase care se implică în promovarea creaționismului spun însă că „elevilor ar trebui să li se permită o abordare mai critică asupra darwinismului (…) și că ar trebui să fie expuși la faptul că există o controversă cu privire la reoria lui Darwin privind evoluția și la sintezele neodarwiniene, care au implicații sociale, spirituale, morale și etice considerabile,” se arată pe site-ul organizației Truth in Science.

Surse: The Guardian, http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/%C8%98colile-britanice-creationiste-raman-fara-finantare-5119.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații (GNI) – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații

Distribuie!

Grupul Național de Investigații (GNI)

Grupul Național de Investigații (GNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Grupul Național de Investigații (GNI) a fost înființat la data de 23 mai 2022.

You may also like...