Romania lui Ceausescu producea avioane de pasageri cu licenta britanica ROMBAC 1-11

Distribuie!


După anii 70, Republica Socialistă România avea ambiții mari. Voia să se înscrie pe lista țărilor care construiesc avioane de pasageri. Giganți pe această piață erau la acea vreme, la fel ca și acum, americanii de la Boeing.

România voia, așadar, să se bată de la egal la egal cu marii producători, doar că lipseau și banii și experiența. Existau, la acea vreme, doar două posibilități.


România s-a înscris pe lista țărilor care construiesc avioane de pasageri

Ambiția de a construi propriile modele de avioane de pasageri i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. El voia să arate că este independent de URSS și a reușit, astfel, să pună România pe această hartă.

Țara noastră a fost singura țară comunistă din Europa, care a reușit să construiacă un avion, cu excepția modelelor produse de URSS.


RSR putea alege să colaboreze cu un partener extern sau să cumpere o licență, așa cum procedase cu elicopterele.

Dar și sovieticii se remarcau atunci cu modelele Tupolev.

La construcția primului avion românesc a contribuit foarte mult personajul George Pop, pe care Securitatea îl considera spion britanic.

El lucra pentru industria aeronautică engleză în calitate de consilier pentru relaţia cu zona comunistă. Se credea că este, în același timp, și agent al MI6, serviciul de informații al Marii Britanii.

După 1989, din cauza zgomotului puternic pe care-l scoteau motoarele, aeronavele ROMBAC 1-11 au fost interzise pe mai multe aeroporturi din Europa. E motivul pentru care construcția lor a fost oprită, iar compania a intrat în faliment.

 

Niciun ROMBAC 1-11 nu s-a prăbuşit, niciun pasager nu a murit la bord și, în peste 30 de ani de exploatare, avionul nu a fost implicat în vreun incident tehnic major.

 

La aproape 33 de ani de la iesirea YR-BRA, primul ROMBAC 1-11 fabricat in Romania, pe portile uzinei Romaero, Aeronews va spune unde au ajuns cele 9 avioane produse si starea in care se afla. Un text de Rares Mandu.

27 august 1982. Una dintre cele mai importante zile pentru industria aeronautica din Romania. In acea zi, pe portile uzinei ROMAERO iesea primul avion de pasageri fabricat in Romania, inmatriculat YR-BRA. Proiectul ROMBAC avea in plan sa construiasca 80 de aeronave, dar – din pacate – doar 9 au fost produse. Acum, la aproape 33 de ani de la lansarea acestui avion, Aeronews.ro va spune unde au ajuns aeronavele ROMBAC 1-11 produse in Romania si starea in care se afla.

VIDEO / In 2016, dupa ce va fi vopsit in livery-ul TAROM din 1982, YR-BRA va fi mutat in rondul din fata aeroportului OTP.

YR-BRA

A efectuat primul zbor pe 20 septembrie 1982. A intrat in serviciul TAROM, operand prima cursa comerciala pe ruta Bucuresti – Timisoara, pe 28 ianuarie 1983. Cand era in flota TAROM, avionul fost inchiriat catre Istanbul Airlines si JAT, si apoi a ajuns in flota Aero Asia, unde a fost inmatriculat AP-BFC. In 2009, avionul a fost cumparat de Bucharest Airports si se afla acum pe aeroportul OTP, in apropierea hangarului TAROM. Pe 2 februarie, Arthur Merlin si Aeronews.ro au initiat o petitie online si au inceput o campanie pentru mutarea avionului in fata Aeroportului International Henri Coanda. Pana acum, petitia a fost semnata de peste 1400 de persoane, pasionati de aviatie si nu numai. Va asteptam cu un LIKE si pe pagina de Facebook YR-BRA, primul ROMBAC 1-11 fabricat in RomaniaFoto: Savvas Garozis.

VIDEO / Imagini de la bordul YR-BRA si primul material realizat de Stirile TVR.

YR-BRB

Primul zbor a fost efectuat in data de 28 aprile 1983. A intrat in serviciul TAROM, urmand sa fie inchiriat catre Aero Asia, Aerolion International si Ryanair (EI-BSS). Ultima companie pentru care a operat zboruri este EAS Airlines, unde a fost inmatriculat 5N-ESD. In 2010, aeronava se afla pe aeroportul Lagos din Nigeria. Foto.

0504177YR-BRC

A operat primul zbor pe 26 aprilie 1984. Prima companie pentru care a zburat a fost TAROM. Romavia si Trast Aero au fost urmatorii operatori ai acestui avion. Cand opera zboruri pentru Trast Aero, avionul era inmatriculat 4L-BAS. In 2010, avionul se afla pe aeroportul din Ras Al Khaimah. Ulterior, fostul YR-BRC a fost casat. Foto.

4L-BAS 2YR-BRD

A efectuat primul zbor in data de 2 aprilie 1985, intrand apoi in flota TAROM. Aeronava a fost inchiriata mai multor companii precum Adria Airways (YU-ANT), Dan Air si mai apoi Aero Asia (AP-BFD). Din 2002, aeronava se afla pe aeroportul din Karachi, Pakistan. Conform unui ziar local, fostul YR-BRD a fost scos la licitatie in mai 2014.

11355541_1128284163864668_999771215_nYR-BRE

A operat primul zbor pe 27 martie 1986 si a intrat in flota Romavia. A fost inchiriat catre Aero Asia, revenind apoi in flota Romavia. In prezent se afla pe aeroportul Henri Coanda (OTP) din anul 2010. Foto.

YR-BRE-Romanian-Air-Force-ROMBAC-1-11-Series-560_PlanespottersNet_068851YR-BRF

A efectuat primul zbor in 30 septembrie 1986. A intrat in flota TAROM o luna mai tarziu, urmand sa fie inchiriat catre London European Airways si Ryaniar (G-BNIH). Ultimul proprietar a fost Aero Asia (inmatriculat AP-BFE). Momentan, fostul YR-BRF se afla pe aeroportul din Karachi, Pakistan. La fel ca si fostul YR-BRD, acest avion a fost scos la licitatie in mai 2014. Foto.

ap-bfeYR-BRG

Si-a luat zborul pentru prima data pe 21 martie 1988. Dupa ce a intrat in flota TAROM, avionul a fost inchiriat catre Ryanair (EI-BVH). A revenit in flota companiei nationale, urmand sa fie trimis catre Aero Asia (inmatriculat AP-BFF). In momentul de fata, avionul se afla pe aeroportul din Karachi, Pakistan. La fel ca si celelalte doua aeronave ROMBAC 1-11 pastrate aici, si acest avion a fost scos la licitatie in mai 2014. Foto.

ap-bffYR-BRH

A zburat pentru prima data pe 1 decembrie 1988, ulterior intrand in flota Romavia. Cat timp a activat in flota Romavia, avionul a fost inchiriat catre mai multe companii precum CityLink Airways, Aero Asia si Air Memphis. YR-BRH a fost vazut ultima data pe platforma aeroportului Henri Coanda (OTP), ulterior find casat. Foto.

6888330960_ced35d3ab7_b-2
YR-BRI

A fost ultimul ROMBAC 1-11 construit vreodata. A efectuat primul zbor in aprilie 1989, intrand apoi in serviciul ROMAVIA. Ulterior, YR-BRI a fost inchiriat catre companii precum Citylink Airaways, Aero Asia, Air Memphis si Aerotrans Airlines. In momentul de fata, YR-BRI se afla pe platforma aeroportului Otopeni alaturi de YR-BRE. Foto.

14846071822_ab1e0d05b9_bYR-BRJ

Trebuia sa fie al zecelea ROMBAC 1-11 produs. Din pacate, din YR-BRJ s-a construit doar fuzelajul, aruncat ulterior in camp langa Chitila. A fost luat de aici si casat.

http://aeronews.ro/unde-au-ajuns-rombac-urile-1-11-si-in-ce-stare-se-afla/
https://www.impact.ro/istoria-singurului-avion-de-pasageri-construit-de-romania-de-ce-a-intrat-in-faliment-compania-producatoare-1733.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații (GNI) – apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații

Distribuie!

Grupul Național de Investigații (GNI)

Grupul Național de Investigații (GNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Grupul Național de Investigații (GNI) a fost înființat la data de 23 mai 2022.

You may also like...