Pungi cu aer curat oferite locuitorilor unui oras chinez extrem de poluat
Scena din fotografia de mai sus nu face parte din vreun film SF sau o satiră. Ea a avut loc în oraşul Zhengzhou (unul din cele zece cele mai poluate oraşe din China), la iniţiativa agenţiei de turism Henan, care a trimis acolo 20 de pungi albastre, care conţineau aer de pe muntele Laojun. Evenimentul a avut scopul de a atrage atenţia asupra problemei proastei calităţi a aerului din China, dincolo de publicitatea inevitabil câştigată de compania autoare.
Localnicii din Zhengzhou s-au aşezat la coadă pentru a respira preţiosul aer curat şi fiecare dintre cei prezenţi a avut şansa de a-l „gusta” timp de câteva minute. Nefiind obişnuiţi cu un aer atât de curat, oamenii aproape s-au „îmbătat” cu el şi au încercat să îl inhaleze până la ultima picătură. Faptul că locuiesc într-un oraş atât de poluat îi privează pe oameni de bucuriile de bază ale sănătăţii şi existenţei umane – cum ar fi să poţi respira în voie aer curat. Indexul de calitate a aerului pentru Zhengzhou, măsurat acum două săptămâni, era de 158, cu mult mai mare decât, spre exemplu, indexul de 45 al celui mai poluat oraş din SUA, Bakersfield.
Ideea de a oferi oamenilor aer îmbuteliat nu este nouă: în Japonia, lângă muntele Fuji, aerul la cutie este vândut ca suvenir pentru turişti. Compania chineză Chen Guangbiao a vândut astfel de conserve cu aer în 2012. Iar mişcarea publicitară a agenţiei de turism realizată la Zhengzhou nu este deloc o soluţie la problema cu care locuitorii zonei se confruntă zilnic. Dar, datorită ineditului său şi imaginilor dramatice generate, a atras atenţia întregii lumi asupra problemei poluării aerului şi le-a reamintit oamenilor din regiune ce au pierdut. Poate asta le va servi ca imbold să nu mai lase lucrurile să se înrăutăţească.
Mai multe detalii, pe The Wall Street Journal.
Surse şi foto: Grist, The Wall Street Journal
Pungi cu aer curat, oferite locuitorilor unui oraş chinez extrem de poluat