Primul om complet bionic, expus la Muzeul Științei din Londra
Primul om complet bionic cu organe artificiale, sânge sintetic și membre robotizate a fost expus la Muzeul Științei din Londra, informează joi portalul euronews.com.
Iata din nou ca SF-urile au devenit realitate si ca baietii va prezinta o particica din adevar, ca stiinta e mereu mai avansata decat cu ce arunca baietii pe piata. Noi folosim la ora actuala o tehnologie inventata cu zeci de ani in urma, drept dovada ca au expus acest concept vechi deja la muzeu. Iata ca, conspiratiile referitoare la robotii din functiile de conducere si din mass-media, despre care se speculeaza de ani de zile ca nu ar fi oameni ci roboti perfecti umani dar fara suflet, se adeveresc.
Costând aproape 1 milion de dolari, este un proiect costisitor, dar nu atât de scump precum cel al omului bionic din serialul TV al anilor ’70 — ‘Omul de șase milioane de dolari’, scrie Agerpres.
Denumit Rex, omul bionic are 1,83 metri înălțime și 77 de kilograme. El poate percepe obiectele din fața sa folosind implanturi de retină, iar pentru a auzi beneficiază de implanturi cohleare.
Rex beneficiază de unele dintre cele mai noi tehnologii privind membrele mecanice, precum și în ce privește inima și plămânii, pancreasul artificial, rinichi, splina și trahea și un sistem circulator sanguin funcțional. Toate componentele sale pot fi, teoretic, grefate organismului uman pentru înlocuirea celor bolnave.
Robotul cu chip uman a fost construit de Shadow Robot Co. din Londra pentru a prezenta noile descoperiri din domeniul medical, în ceea ce privește membrele bionice și organele artificiale și a mai fost expus și la Washington, în cadrul Muzeului Aerului și Spațiului.
„Ideea acestui proiect este de a pune la un loc toate piesele de schimb deja existente pentru corpul uman”, a explicat Bertolt Meyer, psiholog social de la Universitatea din Zurich, Elveția, care a realizat și un documentar despre acest proiect.
Robotul are o față lipsită de mimică și nu are piele. El este controlat de la distanță, printr-un calculator cu o conexiune Bluetooth.
Inteligența artificială a acestui robot este limitată de capacitatea unui software de conversații, similar aplicației Siri de pe iPhone, conform lui Robert Warburton, inginer la Shadow Robot. „Creatorii săi au decis să-l programeze cu personalitatea unui puști de 13 ani, așa că nu este chiar cel mai politicos interlocutor”, a precizat el.
Asamblarea acestui „om bionic” a început în august 2012 și s-a încheiat după 3 luni.
Robotul a fost prezentat în premieră în SUA, anul trecut, la convenția Comic Con de la New York și apoi a fost expus în muzeul de la Washington în cursul toamnei.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=RPyjXecieZ4]