Savantul transilvănean născut la Sibiu a rămas cunoscut în istorie drept părintele navigaţiei spaţiale, cercetările sale în domeniu fiind recunoscute şi apreciate în întreaga lume.
Hermann Oberth s-a născut la Sibiu, pe 25 iunie 1894. „Poartă numele părintele navigaţiei spaţiale deoarece a fost primul care, în ideea unui zbor cosmic real, a pus mâna pe rigla de calcul şi a elaborat concepte şi proiecte de construcţie a rachetelor pe bază de calcule numerice, astfel aducând invenţii şi idei noi privind construcţia rachetelor moderne din ziua de astăzi. El este întemeietorul unei şcoli de rachete a cărei emblemă este Werner von Braun, părintele rachetei Saturn 5 şi a programului Apolo.
Este numit de asemenea părintele navigaţiei spaţiale deoarece el a luptat pentru ideea zborului spre alte planete într-o perioadă când a întâlnit mulţi adversari şi sceptici pe care a trebuit să-i combată pas cu pas, prin argumente proprii, prin teorii ştiinţifice şi prin aplicaţii concrete. De asemenea este cel care a creat şi a construit racheta cu combustibil lichid”, spune căpitanul comandor Ioan Dorel Nemeş, şeful Secţiei Istoria Rachetelor şi Cercetării Spaţiale Hermann Oberth Mediaş, secţie a Muzeului Naţional al Aviaţiei Române.
Pasiune din copilărie şi adolescenţă
Tatăl savantului era un chirurg renumit iar în 1896 a fost numit director al spitalului din Sighişoara, mutându-se aici cu toată familia. „La Sighişoara îşi desfăşoară studiile Hermann Oberth, termină liceul, se apleacă spre ideea zborului cosmic de la Sighişoara fiind influenţat probabil de bunicul din partea mamei care afirma în anul 1869, într-un grup restrâns de prieteni, că peste 100 de ani omul va pune piciorul pe lună, o idee foarte îndrăzneaţă pentru acea vreme, nu ştia că unul din nepoţii lui, şi anume Hermann Oberth, va fi cel care va pune bazele zborului cosmic. De mic are înclinaţii spre cercetare, spre aplicaţii tehnice, la vârsta de 6 ani are un carneţel în care îşi nota ideile lui şi un prim proiect este moara de apă în care se gândea cum să folosească forţa apei de la cascada Niagara, să o transforme în energie electrică sau alt proiect maşina de fulgere, cum să capteze fulgerele în timpul furtunii să le conserve energia şi să o folosească ulterior ca lucru mecanic.
Legat de ideea zborului cosmic mai îndeaproape, pasiunea lui începe de la vârsta de 10 ani când tatăl lui îi dăruieşte un telescop, păstrat astăzi în casa memorială de la Mediaş, iar mama îi dăruieşte la 12 ani cărţile lui Jules Verne „Călătorie de la pământ la lună” şi „Călătorie în jurul lunii”.
Fascinat de cărţile lui Jules Verne şi privind luna prin telescopul dăruit de tatăl său îşi întreabă tatăl la un moment dat dacă se poate ajunge la lună. Tatăl fiind un medic renumit şi foarte pasionat de ceea ce făcea şi interesat îi spune că orice se poate dacă îţi doreşti cu adevărat.
El îşi doreşte cu adevărat să împlinească acest vis şi astfel la 13 ani, prin calcul matematic, stabileşte că viteza de desprindere din spaţiul gravitaţional pe care o calculează Jules Verne este corectă, că timpul de zbor până la lună este corect dar că Jules Verne greşeşte când nu ţine cont de presiunea foarte mare care s-ar fi exercitat asupra celor din capsulă, şi anume că era de 47.000 de ori mai mare decât ar fi suportat omul, ceea ce ar fi dus la dezintegrarea lor. La el joaca era folosită pentru atingerea scopurilor şi înţelegerea fenomenelor pe care vroia să le descopere astfel la 14 ani când sare de la bazinul de înot umple o sticlă cu două tipuri de lichid, o astupă la capăt şi în momentul în care sare o întoarce cu capul în jos şi o apasă în jos în momentul căderii ca să învingă forţa aerului şi asfel constată pentru prima dată fenomemul pe care el în numeşte starea de imponderabilitate, asemănătoare cu ceea ce s-ar fi întâmplat în cosmos pentru câteva secunde.
Tot legat de ideea zborului, de acea suprasarcină care s-ar fi exercitata asupra oamenilor, acea presiune, construieşte la vârsta de 15 ani un carusel cu două braţe lungi de 35 de metri prin care încearcă să crească acceleraţia, viteza, şi astfel prin calcul matematic stabileşte practic suprasarcina pe care o poate suporta omul, între 6 şi 10 G, ceea ce nici în ziua de astăzi nu a fost combătut iar acel principiul de foloseşte la antenarea şi testarea piloţilor în ziua de astăzi”, spune căpitanul comandor Ioan Dorel Nemeş.
Pe urmele unui vis
La 17 ani Hermann Oberth construieşte racheta cu combustibil lichid, racheta cu alcool şi oxigen lichid. În 1912, la terminarea liceului, părinţii îl trimit la studii în Germania, la Facultatea de Medicină de la Munchen. Face doar primul an pentru că începe primul război mondial şi este trimis pe front, la regimentul 31 de la Sibiu. Fiind rănit pe front, se întoarce la Sighişoara unde lucrează ca agent sanitar alături de tatăl lui. „Este un moment care îl ajută să îşi continue cercetările privind starea de imponderabilitate, acel fenomen care se manifestă în spaţiu, dar de data aceasta ajunge la un timp mai mare de 30 de minute şi astfel constată că nu este letală pentru organism şi că aceasta se poate perfecţiona, îmbunătăţi, învăţa.
După terminarea războiului, în 1918, nu mai urmează Facultatea de Medicină ci îşi urmează visul privind ideea zborului cosmic şi se înscrie la Facultatea de Matematică şi Fizică din Cluj. De aici pleacă la Munchen, Gottingen şi Heidelberg pentru perfecţionarea pregătirii, îşi continuă cercetările şi astfel descoperă racheta multietajată, racheta care să transporte oameni în lună. Scrie cartea „Racheta spre spaţiile planetare”, cu care încearcă să îşi susţină licenţa la Heildeberg şi, fapt, curios lucrarea este respinsă. În acea lucrare, abordează mai multe probleme, şi din punct de vedere mecanic al zborului, şi din punct de vedere al medicinei spaţiale, şi din punct de vedere astronautic, astfel comisia neputând să cuprindă toate domeniile despre care vorbea Hermann Oberth i-a respins lucrarea. Foarte dezamăgit se întoarce în ţară iar în anul 1923 facultatea din Cluj redeschizându-şi porţile el se prezintă cu acel manuscris pentru a-şi susţine licenţa, fapt favorabil pentru el pentru că acea comisie îi acordă licenţa. Îi acordă titlul de profesor, ceea ce îl stimulează în cercetare mai departe”, spune căpitanul comandor Ioan Dorel Nemeş.
Racheta cu combustibil lichid, lansată la Mediaş
Întors acasă, nicio editură din ţară sau străinătate nu vrea să-i publice cartea, pentru că până la momentul respectiv nu apăruse niciun volum legat de ideea zborului cosmic. Soţia îl încurajează să tipărească manuscrisul din economiile familiei, lucru care se întâmplă în 1923. Volumul este considerat o „piatră de temelie” în domeniu, în spaţiul public apar înscrisurile din carte, sunt generate idei pro şi contra.
În 1925 se mută cu soţia şi cei 3 copii la Mediaş, oraş unde vine pe lume cel de-al patrulea copil al familiei. Este profesor de matematică şi fizică şi în paralel îşi continuă cercetările. „Începe şi scrie cea de-a doua carte a sa, „Căile navigaţiei spaţiale”, pentru care este premiat cu 10.000 de franci de Asociaţia Aeronautică Franceză, fiind prima carte de asemenea anvergură, este considerată Biblia navigaţiei spaţiale. Aici construieşte racheta cu combustibil lichid, pe care o lansează în anul 1935, Mediaşul este al patrulea oraş din lume din care s-a lansat o rachetă după Berlin, New Mexico şi Moscova”, spune căpitanul comandor Ioan Dorel Nemeş.
În 1941 se stabileşte în Germania, lângă Nurumberg, acolo unde va trăi până la sfârşitul vieţii şi unde este şi înmormântat. Continuă să fie un specialist extrem de căutat în domeniu, şi mai publică alte două volume, „Automobilul lunar” şi „Oameni în spaţiul cosmic”, ultima descriind acele staţii spaţiale în care oamenii să îşi desfăşoare activitatea.
Se pensionează în 1962, iar în 1969, când Neil Armstrong zboară pe lună, este în tribună cu soţia lui Mathilde. „La interviul luat de reporteri spune că „Sunt foarte bucuros că tot ce am prevăzut în prima mea carte, „Racheta spre spaţiile planetare”, s-a adeverit pas cu pas”, spune căpitanul comandor Ioan Dorel Nemeş.
În 1972 se întoarce în ţară cu soţia şi primeşte titlul de doctor honoris causa din partea facultăţii din Cluj. În 1982 participă la festivităţile de aniversare a 25 de ani de la lansarea priumului satelit Sputnik. Se stinge în Germania, pe 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani.
Imobilul în care a locuit al Mediaş a fost transformat în casă memorială şi inaugurat în 1994, la 100 de ani de la naşterea sa. Casa se află pe drumul care tranzitează Mediaşul spre Sighişoara, pe partea dreaptă cum se vine dinspre Sibiu, fiind uşor de identificat deoarece are o rachetă amplasată chiar în faţă. Muzeul este deschis de luni până vineri între orele 9:00 şi 17:00 şi sâmbătă şi duminică înntre orele 10:00-12:00.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Doi soţi din Gheorgheni (Harghita) au deschis în urmă cu cinci ani o mică fabrică de sarmale. Ideea de afaceri s-a transformat într-un adevărat succes, iar „Adevărul“ vă spune povestea ei.
http://adevarul.ro/locale/sibiu/povestea-hermann-oberth-sibianul-revolutionat-navigatia-spatiala-fost-om-lume-gandit-proiectul-rachetelor-moderne-acum-1_5555b270cfbe376e353921b2/index.html
Grupul Național de Investigații