Povestea călătorului dintr-o altă dimensiune, apărut brusc pe aeroportul din Tokyo. Omul venea din TAURED

Distribuie!


În 1954, un bărbat misterios s-a prezentat la ghişeul de control din aeroportul din Tokyo ţinând în mână un paşaport emis de o ţară europeană numită Taured. Şocaţi, vameşii l-au reţinut şi l-au condus spre sala de interogatoriu, unde spre surprinderea tuturor bărbatul le-a relatat o poveste desprinsă parcă dintr-o altă dimensiune.

Într-o banală zi a lunii iulie din anul 1954, un bărbat caucazian, înalt şi îmbrăcat într-un costum convenţional, s-a prezentat la punctul de control al aeroportului din Tokio, scrie efemeride.ro. Le-a prezentat vameşilor un paşaport ciudat, care era emis de o ţară din Europa numită Taured.


Pentru că această ţară nu a existat niciodată în istoria omenirii, vameşii l-au condus pe bărbatul misterios spre biroul de interogare. Aici i-au cerut să prezinte mai multe informaţii despre originea şi identitatea sa. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că nu se află pentru prima dată în Japonia şi a călătorit de nenumărate ori în diferite ţări din lume în interes de afaceri. Drept dovadă le-a prezentat vizele din paşaportul său, care păreau autentice. Mai mult de atât, bărbatul deţinea asupra sa şi un permis de conducere emis de autorităţile din inexistenta ţară Taured, cât şi numeroase acte bancare sau chiar documente care atestau vizita sa în Japonia.

Interogatoriul a durat puţin mai mult de opt ore şi nimeni nu înţelegea cum a ajuns bărbatul venit dintr-o ţară inexistentă pe aeroportul din Tokio. De asemenea, starea generală de confuzie s-a adâncit de ambele părţi în clipa în care bărbatul a fost invitat să le arate pe o hartă unde este situată ţara din care provine. Acesta le-a indicat vameşilor o zonă între Italia şi Spania, cunoscută sub numele de Andorra. Bărbatul a avut un şoc când a realizat că pe harta lumii nu există ţara Taured şi a realizat că ceva inexplicabil se petrece cu el.


Oficialii aeroportului au încercat să sune la compania la care declarase bărbatul că munceşte, cât şi la hotelul din Tokio la care avea rezervare. Cele două entităţi economice nu existau şi astfel orice încercare de a descifra misterul eşua încă din fază incipientă.

Reprezentanţii securităţii japoneze au fost chemaţi pentru a prelua continua anchetarea unui caz incredibil chiar de a doua zi. În seara zilei respective, călătorul misterios, fiind extenuat în urma interogatoriului, a fost condus spre o cameră de hotel unde urma să se odihnească. Camera hotelului se afla la un nivel superior şi era păzită de către doi poliţişti pentru ca suspectul să nu aibă posibilitatea de evadare. În zorii zilei următoare, atunci când oficiali ai securităţii din Japonia au ajuns în camera în care bărbatul fusese cazat, au constat cu stupoare că acesta pur şi simplu se evaporase. Raportul ulterior a arătat că nu exista posibilitatea de evadare, mai mult de atât nicio urmă ca un om ar fi dormit în acea cameră nu s-a înregistrat.

Acest caz este unul de-a dreptul bizar, care a fost consemnat în analele întâmplărilor misterioase şi inexplicabile petrecute în incinta aeroportului din Tokio. De-a lungul timpului, au existat numeroşi viteji care au încercat elucidarea acestui caz, dar concluziile au fost întotdeauna însoţite de semne mari de întrebare. Cu toate acestea, au existat numeroase voci care au susţinut că de fapt bărbatul cu pricina venise dintr-o altă dimensiune sau un univers paralel. Chiar dacă această explicaţie pare bizară, nu trebuie să uităm că fizica cuantică a demonstrat cu succes existenţa acestor universuri paralele care uneori se intersectează între ele şi astfel două realităţi distincte se îmbină şi crează ceea ce noi numim faptele misterioase şi inexplicabile.

Povestea călătorului dintr-o altă dimensiune, apărut brusc pe aeroportul din Tokyo. Omul venea din TAURED

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații (GNI) – apăsați butonul „join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți in Grupul Național de Investigații (GNI)!

Grupul Național de Investigații

Distribuie!

Grupul Național de Investigații (GNI)

Grupul Național de Investigații (GNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Grupul Național de Investigații (GNI) a fost înființat la data de 23 mai 2022.

You may also like...