Moneta, zeița romană cu nume confuz care a dat naștere cuvântului „monedă”

Este posibil ca, în timpul unei vizite la Roma, vreun cititor să fi urcat în vârful Capitoliului, una dintre cele șapte coline pe care s-a întemeiat orașul. Acolo se află faimoasa Piazza del Campidoglio, dominată de Primărie, cu faimosul pavaj creat de Michelangelo, statuia de bronz a lui Marcus Aurelius călare și Muzeele Capitoline, unde este păstrată emblematica Lupoaică Capitolină.

Nu se știe dacă zona ocupată în prezent de biserica Santa Maria in Ara Coeli sau scara care duce în partea din spate a clădirii a fost locul unde se afla templul Iunonei Moneta, lângă care se afla monetăria romană. Este ușor de dedus că de aici provine cuvântul „monedă”.

„Moneta” este un termen care, cu diferitele sale variante, a fost adoptat într-un număr mare de limbi, de la română la spaniolă, la rusă și engleză, mai ales datorită procesului numit „corupția morfologică”: romanii obișnuiau să prescurteze termenul, spunându-i „ment”, care a ajuns astfel, prin intermediul autorilor clasici, în țări cu limbi din afara familiei latine.

Când autori precum Ovidiu, Cicero, Marțial sau Iuvenal au folosit termenul „ment” în operele lor, au plantat semințele unor cuvinte precum „monetary”, „to mint” („a emite monedă”) etc.

Templum Iunonis Monetæ a avut o mare importanță, deoarece în el, pe lângă baterea monedelor romane (până în vremea lui Domițian, când majoritatea atelierelor au fost mutate în zona din jurul Colosseumului), se păstrau și arhivele magistraturilor, Libri Lintei sau registrele oficiale, însăși memoria Romei.

Libri Lintei își trăgeau numele (care înseamnă „cărți de in”) de la țesătura pe care o purtau custozii lor.

Dar cine a fost mai exact Iunona Moneta? Pentru a înțelege, trebuie mai întâi să explicăm că Iunona, fiica lui Saturn și a lui Ops, sora și soția lui Jupiter și mama lui Marte, Vulcan și Lucina, a fost una dintre cele mai mari divinități ale panteonului roman.

Este important de menționat că mitologia romană s-a hrănit atât din mitologia greacă, cât și din cea etruscă.

După cum se poate observa, subiectul este stufos și poate prea complex putea fi acoperit într-un singur articol. În cazul Iunonei, situația este complicată de subdivizarea figurii zeiței în diverse aspecte, ca zeiță a cerului și a luminii, precum și protectoare a fertilității conjugale și a fazelor acesteia (curtare, căsătorie, sarcină și naștere), printre altele.

Pentru fiecare, s-a bucurat de un nume sau epitet propriu: Mater, Curitis, Lucina, Regina, Caelestis, Caprotina, Fluvia, Tutula, Februalis, Ossipagina, Pronuba, Pomona, Cinxia, Interduca, Dominuca…

Nu este clar dacă toate acestea i-au fost cu adevărat aplicate în cultul religios sau unele au fost doar opera poeților din acea vreme.

Și adevărul este că Iunona Moneta, în calitate de sfântă protectoare a statului, era însărcinată cu protejarea bogățiilor Romei, despre care am văzut deja că, în versiunea lor fiduciară, erau bătute chiar lângă templul ei.

De aceea monetăriile naționale se numesc… monetării și tot de aceea monedele romane purtau, la un moment dat, inscripția „SM”, un acronim pentru „Sacra Moneta”.

Zeița era reprezentată, de obicei, cu o balanță și cornul abundenței, precum și cu instrumente de batere a monedei (ciocan, clește, nicovală). Iconografia aceasta o apropia de Vulcan, de unde și faptul că cele două zeități sunt adesea asociate.

De unde provine epitetul Moneta? Există două teorii. Potrivit primei ipoteze, etimologia sa se referă la cuvântul latin „monere”, care are mai multe sensuri: „a reaminti, a avertiza, a instrui, a învăța”.

Iunona Moneta i-ar fi avertizat pe romani, de mai multe ori de-a lungul istoriei lor, de agresiuni inamice împotriva lor. De exemplu, Cicero povestește că zeița, după ce a avertizat asupra unui cutremur, a cerut sacrificarea unui mistreț.

Astăzi însă, această abordare nu este acceptată pentru că se știe că exista deja un cult extraroman al unei divinități numite Moneta care, când a fost importată la Roma (oraș care nu avea probleme în a accepta alte religii), a fost asimilată Iunonei.

A venit acest cult din lumea elenă? În „Suda” (o enciclopedie bizantină din secolul X despre istorie, literatură și originea cuvintelor), la rubrica „Μονήτα” („Moneta”) apare numele zeiței menționate mai sus.

Se spune că a fost numită astfel deoarece romanii s-au rugat la Hera (Iunona din lumea greacă) atunci când au avut nevoie de fonduri în timpul războiului împotriva lui Pyrrhus, iar aceasta le-a răspuns că, dacă vor rezista cu fermitate, atunci banii nu le vor lipsi.

Când războiul s-a terminat, au onorat-o numind-o Hera Moneta, adică Sfetnic, de la verbul latin „moneo” („a sfătui” sau „a avertiza”), și au înființat monetăria în templul ei.

Spuneam că există două teorii… Ei bine, cea de-a doua se referă și la grecescul „moneres”, care poate fi tradus prin „singur”. Dar a existat, totuși, o contribuție în plus la acest sincretism greco-roman: opera lui Livius Andronicus, primul scriitor roman (a cărui poveste o poți citi aici).

Cele mai multe opere originale ale lui Andronicus s-au pierdut, cu excepția a circa o sută de versuri, iar noi știm despre ele doar din alte surse. Cea care ne interesează aici este „Odusia”, traducerea sa latină a „Odiseei” lui Homer.

Andronicus a fost primul care a folosit versul saturnian (cel mai vechi din metrica latină, poate cu influențe grecești). În acest scop, nu a ezitat să recurgă la expresii arhaice (considerate vechi chiar și pe vremea lui), pentru a conferi textului o mai mare solemnitate, și să folosească numele romane ale zeilor, încercând în același timp să rămână fidel originalului lui Homer.

Totuși, nu toate versurile sunt saturniene, iar printre cele care adoptă alte forme se numără și unul în care o menționează pe Moneta:

„Nam diva Monetas filia docuit…”, care înseamnă „căci fiica zeiței Moneta a spus…”, nume pe care Andronicus îl folosește pentru a echivala această divinitate cu titanida Mnemozina, fiica lui Uranus și a Gaiei, mama celor nouă muze.

Pentru că Mnemozina era zeița memoriei, inițiații în ritualurile orfice beau din râul care îi purta numele, deși ea făcea parte și din cultul lui Asclepios (Esculap).

Un alt autor care o numește în opera lui, „Teogonia”, este poetul Gaius Julius Higinus (un alt sclav eliberat, precum Andronicus), care o face descendentă a lui Jupiter și a Climenei, deși este singurul care propune această legătură.

Mnemozina a fost asimilată în mitologia romană cu Moneta, iar Andronicus le-a separat pe cele două din punct de vedere literar, referindu-se la prima cu numele celei de-a doua în traducerea sa romanizată a lui Homer.

Dar ceea ce este interesant este că epitetul Moneta era legat de Iunona. Pentru că, deși în templul ei de pe Capitoliu se păstrau acele documente istorice care conțineau Libri Lintei – adică memoria Romei -, tot acolo se afla și monetăria, așa cum am explicat, iar conceptul va dăinui cel puțin până în Evul Mediu.

SURSA: https://incredibilia.ro/moneta-zeita-romana-cu-nume-confuz-care-a-dat-nastere-cuvantului-moneda/