Misterul preciziei antice extraordinare de la Puma Punku

Situat la altitudinea de aproximativ 4.000 de metri, Puma Punku („Poarta Pumei”, în limba Aymara) este numele unui mare complex de temple antice aflat lângă Tiwanaku, în Bolivia, și este unul dintre cele mai misterioase situri arheologice de pe Pământ.

Originea monumentelor este o enigmă, însă, pe baza datării cu carbon a materialului organic descoperit la fața locului, arheologii cred că acest complex ar fi putut fi construit de Imperiul Tiwanaku – una dintre cele mai importante civilizații anterioare Imperiului Incaș -, care a înflorit între anii 300 și 1.000.

Însă o ipoteză mai plauzibilă este că blocurile au, de fapt, câteva mii de ani vechime, iar resturile organice au fost lăsate de o populație care doar s-a stabilit aici câteva milenii mai târziu, la mult timp după ce complexul a fost distrus și abandonat.

Cea mai interesantă caracteristică de la Puma Punku o constituie, fără îndoială, lucrările în piatră și anomaliile magnetice (când o busolă este pusă pe piatră, acul se comportă ciudat, învârtindu-se în toate direcțiile – vezi videoclipul de mai jos).

Puma Punku era o movilă de pământ terasată, pe care se aflau blocuri megalitice, fiecare cântărind câteva zeci de tone.

Gresia roșie și pietrele de andezit au fost tăiate atât de precis, încât se potrivesc perfect una în alta, fără să fie nevoie de mortar. Finețea tehnică și precizia cu care au fost lucrate aceste blocuri de piatră sunt uimitoare.

Între pietre nu încape nici măcar o lamă de ras. Unele dintre pietre sunt perfect finisate și găurile din ele sunt executate la perfecție.

Toate acestea au fost realizate de o civilizație care „nu avea niciun sistem de scriere și nu cunoștea roata”, potrivit curentului istoric convențional. Totuși, ceva nu se leagă…

„Pentru asamblarea zidurilor din Puma Punku, fiecare piatră a fost tăiată cu precizie pentru a se îmbina cu celelalte, iar blocurile se potrivesc între ele ca piesele unui puzzle, formând îmbinări pentru care nu a fost nevoie de mortar” – așa sunt descrise cunoștințele de inginerie uimitoare de care a fost nevoie pentru construirea templului.

„O tehnică inginerească des întâlnită implică tăierea vârfului pietrei de jos la un anumit unghi și poziționarea altei pietre, tăiate la același unghi, deasupra ei. Precizia cu care au fost folosite aceste unghiuri pentru a crea îmbinările este dovada unei științe foarte sofisticate de tăiere a pietrei și de înțelegere a geometriei descriptive.”

„Multe îmbinări sunt atât de precise, încât între ele nu încape nici măcar o lamă de ras. Lucrările sunt caracterizate de blocuri cu muchii drepte, tăiate atât de uniform, încât dacă ar fi fost schimbate între, îmbinările s-ar fi menținut.”

„Blocurile au fost tăiate cu atâta precizie, încât ridică posibilitatea existenței prefabricării și a producției în masă, tehnologii cu mult prea avansate pentru vremea aceea. Unele pietre sunt neterminate, vădind câteva dintre tehnicile folosite pentru a le modela.”

„Inițial, au fost cioplite cu ciocane de piatră – care au fost descoperite în număr mare în carierele antice de andezit -, după care au fost măcinate și finisate încet, cu pietre aplatizate și nisip.”

Această teorie a „uneltelor primitive” nu explică, însă, unghiurile perfect drepte (de 90 de grade) suprafețele perfect netede (atât de precis lucrate, încât nici razele de lumină nu trec pe sub rigla ținută perpendicular pe suprafața pietrei) sau găurile cu diametrul foarte mic, ce par a fi realizate cu burghiul.

Pietrele sunt de proporții monumentale. Cea mai mare dintre ele are 7.8 metri lungime, 5 metri lățime și o grosime de un metru și se estimează că are greutatea de 131 de tone.

Dată fiind mărimea blocurilor, metoda prin care au fost transportate la Puma Punku a constituit un alt punct de interes după descoperirea templului.

Analiza chimică arată că blocurile de gresie roșie au fost transportate pe o pantă abruptă dintr-o carieră de lângă Lacul Titicaca, aflat la aproximativ 10 kilometri distanță.

Blocurile de andezit mai mici, care au fost folosite pentru fațadă și cioplituri, provin din carierele din Peninsula Copacabana, aflată la distanță de 90 de kilometri de sit, în cealaltă parte a Lacului Titicaca.

Pe baza dovezilor circumstanțiale, se poate susține că Puma Punku nu a fost construit de cultura Tiwanaku, ci de o civilizație mai avansată.

Poate că datarea cu carbon a fost eronată, din cauza contaminării mostrelor, iar Puma Punku a fost construit de o altă civilizație, care a traversat oceanul, a construit complexul și a plecat.

Dată fiind precizia ieșită din comun a lucrărilor, unii au dus lucrurile la extrem, afirmând că Puma Punku nu ar fi putut fi construit fără ajutorul extratereștrilor.

Astăzi, complexul este complet ruinat, iar blocurile uriașe de granit zac unele peste altele. Situl pare să fi fost distrus de un cutremur, probabil însoțit de un val distrugător din Lacul Titicaca.

Cu toate acestea, tot ce rămâne astăzi sunt vestigiile megalitice lăsate în urmă de un eveniment catastrofal din istorie. Un cutremur masiv? O cometă care a trecut prea aproape de Pământ? Un potop resimțit pe întreaga planetă?

Toate acestea sunt posibile cauze pentru distrugerea acestei structuri cândva mărețe, din care astăzi tot ce a mai rămas în picioare sunt „bolțarii cu anomalii magnetice” de la Puma Punku.

„Ceva nu se leagă.” Misterul preciziei antice extraordinare de la Puma Punku