Lecţie de omenie de la un elev din Bucureşti: salvează vieţi ca voluntar la Ambulanţă
În urmă cu două săptămâni, Mihai Daniel Moldoveanu, un elev în vârstă de 16 ani, a devenit erou după ce a reuşit să îi salveze viaţa unui bărbat căzut în mijlocul străzii. Adolescentul este de aproape un an voluntar al Societăţii de Salvare Bucureşti şi spune că, în timpul liber, „vânează cazuri“ care au nevoie de ajutor ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cursă de 52 de kilometri, pentru salvarea unui copil. Este modul unui … Mihai Daniel este elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu“ din Capitală şi spune că povestea lui ca voluntar a început în momentul în care a decis să se implice într-un program atractiv care să-i ocupe timpul liber. A început să caute informaţii pe internet despre programele destinate voluntarilor şi aşa a ajuns să-l descopere pe cel iniţiat de Societatea de Salvare Bucureşti: „Există un erou în fiecare dintre voi“. Acest program a fost lansat în anul 2013 şi este adresat tuturor celor care doresc să le acorde primul ajutor persoanelor cărora li se face rău în mijlocul străzii şi la care n-a ajuns încă un echipaj al Ambulanţei. După ce a văzut că se poate transforma într-un salvator cu acte în regulă, băiatul a decis să se înscrie în program. În urmă cu două săptămâni, pe 24 mai, a ajuns să fie cunoscut de întreaga ţară, după ce a reuşit să-l salveze pe un bărbat în vârstă de 45 de ani aflat în stop cardiorespirator. „Sunt sigur că mama a văzut“ „Era duminică şi mă duceam la biserică atunci când am văzut că peste drum era o mulţime de lume. În mijlocul oamenilor se afla un bărbat cu faţa în jos. Am primit alerta pe telefon şi, imediat ce am ajuns lângă bărbat, am început manevrele de resuscitare. I-am spus bărbatului care sunase la 112 să sune din nou şi să spună că pacientul este în stop cardiorespirator. La trei minute a ajuns şi primul echipaj SMURD. Le-am spus că mai fac eu câteva manevre până îşi aranjează ei aparatura. Au administrat un şoc, s-au mai făcut manevre, apoi după un alt şoc şi-a revenit. Apoi, a venit şi echipa Unitate Terapie Mobilă a SMURD de la Spitalul Floreasca, care s-a ocupat de pacient stabilizându-l“, povesteşte încântat tânărul salvator. Vestea că a reuşit să-i salveze viaţa bărbatului aflat în stop cardiorespirator a ajuns repede la urechile tuturor celor care îl cunosc. Profesorii, prietenii şi colegii l-au felicitat imediat pe adolescent. „Eu nu mă consider un erou, dar când am ajuns la liceu, după ce l-am salvat pe acest bărbat, au început toţi să mă aplaude, colegi, profesori. Este cel mai important caz pe care l-am avut până acum“, a mai spus Mihai Daniel. În momentul în care tânărul încerca să-l resusciteze pe bărbatul căzut în mijlocul străzii, tatăl lui venea de la muncă şi a putut să îşi vadă fiul chiar în timp ce îi salva viaţa victimei. „Tata e mândru de mine. Mama mea a murit, dar sunt sigur că m-a văzut de acolo de unde este“, a precizat băiatul. Băiatul este elev la Liceul Teoretic Nichita Stănescu FOTO Eduard Deşi spune că nu se consideră un erou, tânărul recunoaşte că fără intervenţia lui şansele de supravieţuire ale bărbatului erau destul de mici pentru că la faţa locului nu se aflau oameni instruiţi să intervină în astfel de situaţii. Văzând că a reuşit să salveze viaţa unui om, patru colegi de liceu i-au spus adolescentului că vor şi ei să se înscrie în programul de voluntariat. Optimist şi cu zâmbetul pe buze, Mihai Daniel spune că după ce va termina liceul vrea să dea examen la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi să ajungă doctor, cu atât mai mult cu cât în timp liber preferă „să vâneze“ cazuri. L-a întânit pe cel căruia i-a salvat viaţa Bărbatul pe care l-a salvat tânărul voluntar are 45 de ani şi duminică, 24 mai, după ce a fost preluat de un echipaj de la salvare a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, având tensiune şi puls. Victima, potrivit autorităţilor, lucrează ca bodyguard chiar la Spitalul Floreasca din Capitală. După ce a stat câteva zile la terapie intensivă, bărbatul a început să vorbească şi a fost vizitat chiar de cel care a reuşit să îi salveze viaţa. „Am vorbit cu el, dar nu ştia despre ce a fost vorba, nu îşi amintea nimic. A început să plângă şi mi-a mulţumit că i-am salvat viaţa“, a povestit Mihai Daniel. În cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi“, în zece luni de utilizare a aplicaţiei mobile prin care voluntarii primesc alarmele, aceştia au reuşit să intervină în peste 2.000 de cazuri, dintre acestea 1.400 fiind cu pericol iminent de moarte, încadrate în categoria „cod roşu“. Imediat ce a ajuns la faţa locului, Mihai a început manevrele de resuscitare FOTO Eduard Enea Alarmele ajung la voluntari printr-o procedură simplă: atunci când se apelează numărul de urgenţă 112 pentru semnalizarea locului în care se află persoana care are nevoie de ajutor, se înregistrează apelul în dispecerat şi se trimite o ambulanţă/un echipaj SMURD. În acelaşi timp, voluntarii care se află pe o arie de cel mult un kilometru de locul în care este victima, primesc un mesaj prin care sunt informaţi că trebuie să dea o mână de ajutor în acel caz. Pentru că distanţa între cel care are nevoie de ajutor şi voluntarul Societăţii de Salvare Bucureşti este foarte mică, salvatorul poate ajunge în cinci minute la victimă, înainte ca medicii să sosească la faţa locului. Cum te poţi alătura voluntarilor „Există un erou în fiecare dintre voi“, aşa cum se numeşte programul dedicat celor care vor să ajungă voluntari, a fost lansat de Societatea de Salvare Bucureşti în urmă cu circa doi ani. Din acel moment şi până astăzi s-au înscris în jur de 2.000 de oameni. Cei care vor să ajungă voluntari trebuie să acceseze site-ul www.existaunerou.ro şi să completeze formularul de înscriere. În funcţie de numărul cererilor, reprezentanţii proiectului îi vor contacta pe doritori şi îi vor chema la instruire. Cursurile de formare durează în total 24 de ore şi se întind pe două zile. În cadrul acestora, voluntarii sunt instruiţi pentru a interveni în cazul acordării primului ajutor. Imediat după finalizarea perioadei de formare, voluntarii sunt înregistraţi în proiect şi încep să primească diferite cazuri prin aplicaţia pe care trebuie să şi-o descarce sau printr-un SMS. „Această aplicaţie face parte din proiect de circa un an. Până atunci voluntarii primeau alarmele doar prin SMS“, susţin reprezentanţii serviciului de voluntariat.
Citeste mai mult: adev.ro/npdr7t