Fost jucător de fotbal din Motru a ajuns călugăr la Muntele Athos!
Puţini îşi mai amintesc despre Eduard Bandi, unul dintre cei mai talentati jucatori de fotbal pe care i-a avut Minerul Motru de-a lungul istoriei sale.
În 2003 a decis însă să se călugărească. O decizie surprinzătoare, Eduard Bandi neanunţându-şi la vremea respectivă nici măcar familia. După aproximativ un an petrecut la Mănăstirea Gura Motrului, în judeţul Mehedinţi, fotbalistul originar din Motru a ajuns la Mănăstirea Putna, unde s-a integrat perfect, fiind mâna dreaptă a stareţului Melchisedec Velnic.
Eduard Bandi, devenit Părintele Pahomie, a hotărât acum câţiva ani să plece la Muntele Athos, unde a ajuns unul dintre cei mai bine văzuţi călugări români.
Philippe Magdalinis,fost jucator la Rapid, a fost aproape să joace pentru o echipă grecească de liga a treia, din Salonic. “Vorbeam cu cei de acolo, m-au întrebat de unde sunt. Le-am spus că din România. Atunci mi-au spus că este şi la muntele Athos un călugăr român, care a jucat fotbal. Iniţial am crezut că este o glumă. Dar apoi mi-au zis că este vorba despre Edi Bandi. Am rămas uimit. E adevărat, nu am vorbit cu el, însă mi-au spus cei de acolo câteva detalii. Ştiu că nu a jucat foarte mult la Rapid, însă mi s-a părut o lucrare a destinului”, a mărturisit Philippe pentru 1923.ro.
http://www.gazetademotru.ro/2017/03/22/jucator-de-fotbal-din-motru-a-ajuns-calugar-la-muntele-athos/
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.