Despre romanii din Ardeal in viziunea unui profesor clujean

De câte ori am predat ceva în Clujul ăla, una trebuia sa fac și alta îmi ieșea. Cu ei la băut, cu ele la futut. Nu aveai ce să faci altceva – materia în sine era ceva secundar, iar majoritatea studenților erau veniți în primul rând la Cluj și apoi la facultate.

Nepermis de multe mutre de țărani în orașele ardelene! La Cluj sunt 80%. Maniere, limbaj, subiecte, mod de viață – toate cele proaste le-au adus cu ei. Cele bune țineau de mediu și nu le-au putut aduce: munca, hrana, tradițiile, pământul, straiele etc. Au venit la Mall. Ardealul ESTE regiunea românească cu cei mai primitivi oameni – mai deunăzi erau țărani biciuiți. Mutrele abrutizate ale bărbaților spun totul, ca si fricile congenitale ale muierilor lor dure – acum 100 de ani nășteau pe câmp sau pe unde le apuca. În incinta orașelor nu aveau voie și oricum nu aveau cu ce ajunge acolo.

Pe la 1800, Scoala Ardeleană a reușit să introducă în Cluj ( Blaj, Lugoj etc) grafia latină, pentru că până acum 200 de ani ardelenii nu scriau DELOC, dar în administrație se folosea grafia chirilică.

La 1900, Badea Cârțan făcea contrabandă – trecea Carpații cu căruța, aducând în Ardeal CĂRȚI scrise în limba română! Si a făcut asta până în 1911. Grănicerii unguri l-au prins de câteva ori, l-au întors din cale și i-au incendiat marfa. Însă faptul că în Ardeal existau totuși cărți, nu înseamnă ca era si cine să citească, ori să te învețe să citești!

Tot la 1910, în Oltenia era un sat – Morunești, din Județul Romanați. Nu departe de Scornicești, unde, din descendența unui capitan a lui Tudor Vladimirescu, avea să se nască în 1918 – odată cu România! – Ceaușescu cel Mare!

In satul Morunești, pe vremea când Big Cluj, nu avea cărți românești, străbunicul meu avea “Foișorul” – o anexă separată a gospodăriei. In foișor era BIBLIOTECA PERSONALĂ. Străbunicul și soția au fost învățători. Bătrânul era și producător de vin – un pelin renumit. Avea 150 de slugi care lucrau la vie – toți știau să citească și să scrie. Altfel nu-i angaja. Străbunica lucra ea în bucatarie, ajutată de 5 femei – 150 de pachete cu merinde pentru mers la câmp, și 150 de porții cu mâncare pentru cina care se servea în hambar, unde era o masă lungă de care erau legate cu lănțiguri tacâmurile. Când era post, gătea de post, iar când nu, tăia 20 de păsări la zi. Dar astea sunt detalii.

La 1980, s-a însurat o rudă, la Cluj – sală de cantină – rude de pe sate, mutre abrutizate. Tacâmurile nu erau legate, așa că jumătate au dispărut. Asta ca o paranteză. Străbunicul încă trăia – părea un lord, drept ca bradul. Costumele si le făcea la Londra. Purta un inel pe care era gravat Partenonul – îl țin bine minte. Scria cu tocul – avea o caligrafie minunată, ca trasă în filigran.

Mai am cărți din Foișor. Când am început să predau la Politehnica din Cluj și am văzut mutrele studenților mi-a venit în minte Foișorul. După ce au venit comunistii lui Pauker ( Roman, Georgescu, Brucan, Tismăneanu, Patapievici, Rafila etc) toată gospodăria a căzut în “gestiunea” “țăranilor săraci”. Mutrele alea, care împânzesc astăzi Clujul – deși frezate, date la sală, facultate și automobilistică. Pe lângă Morunești se făcea bine si tutunul din soiul Virginia. Foițe de tigară nu prea erau, dar era Foișorul. Acei țărani – știau citi, aveau școale și dispensar – care erau mult mai avansați decât ardelenii, au fumat cărțile din Foișor. Puține au supraviețuit – cele despre fabricarea vinului, care li s-au părut importante. “Boalele viței de vie”! Asta la 1950. Vă dați seama care era nivelul în Ardeal, unde școlile si universitățile erau cu 50 de ani în urmă, la modul concret! Mentalul ardelenesc în anul 2000 abea dacă era ca si cel din Țara Românească sau Moldova din timpul celui de-al doilea război mondial! Păi când imi veneau studenții, în 2000, unul mi-a adus vin! Altul un cuțit “Puma”, altul un pește mare! Ei veneau ca la medicul sătesc, cu niște ouă! Si ăștia alcătuiesc tot aparatul de stat, cohortele alea de consilieri, secretari, deputați, purtători, senatori, fochiști și dresori de câini!

Prof. Dr. Gabriel Lupan