De ce apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari FARSE din istoria modernă, lucru valabil şi pentru România
Apa îmbuteliată a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Doar în Statele Unite se cheltuiesc în jur de 100 de miliarde de dolari pe an. Companii mari precum Nestle, Pepsi sau Coca-Cola au început să exploateze această nişă. Lucru de înţeles de altfel, pentru că la nivel global consumul de apă îmbuteliată a depăşit consumul de suc.
Totuşi, pentru majoritatea americanilor, apa de la robinet şi cea din magazine este identică în ceea ce priveşte valorile nutriţionale şi sănătatea, relatează Science Alert.
În unele cazuri, apa de la robinet este chiar mai sigură decât cea îmbuteliată, întrucât prima este verificată mai des, excepţie făcând puţurile proprii care de obicei nu se bucură de aceleaşi verificări riguroase.
De asemenea, un studiu recent a identificat faptul că aproape jumătate din cantitatea de apă îmbuteliată din Statele Unite este derivată din apa normală.
Producţia de apă îmbuteliată, alături de recipientele acestora, necesită un proces complex. Un studiu publicat în jurnalul Environmental Research Letters a scos la iveală că în jur de 32-54 de milioane de barili de petrol au fost folosiţi pentru producţia apei îmbuteliate consumate în Statele Unite în anul 2007.
În afară de acest aspect, este nevoie de mai multă apă pentru a produce apă îmbuteliată. Într-un studiu recent al International Bottled Water Association s-a specificat că pentru un litru de apă îmbuteliată este nevoie de 1,39 de litri de apă.
În România, lucrurile nu arată diferit. Într-un raport al ANPM se susţine că nu există o diferenţă de calitate între apa îmbuteliată şi cea de la robinet, acest lucru fiind valabil chiar şi înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.
http://loon.ro/de-ce-apa-imbuteliata-este-una-dintre-cele-mai-mari-farse-din-istoria-moderna-lucru-valabil-si-pentru-romania/?utm_medium=social&utm_campaign=postplanner&utm_source=facebook.com