Statul român încasează și acum datorii pe care mai multe țări le au față de România încă din perioada comunistă.
România a încasat, în primul semestru al anului, 31 milioane dolari SUA în contul creanțelor României de dinainte de 31 decembrie 1989, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor Publice în ședința de guvern de miercuri, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice a prezentat două rapoarte privind situația creanțelor menționate la data de 30 iunie 2017, respectiv 31 decembrie 2016.
„România a încasat în primele șase luni ale anului 31 milioane dolari SUA în contul creanțelor României provenite din operațiunile de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989 pe relația devize convertibile, nivelul acestor creanțe însumând 806,3 milioane dolari SUA la data de 30 iunie 2017, față de 837,3 mil. dolari SUA la 31 decembrie 2016”, precizează sursa citată.
În comunicat se arată că nivelul creanțelor în dolari SUA soluționate și reglementate prin semnarea unor acorduri la nivel guvernamental, aprobate prin hotărâri ale Guvernului și care se află în diferite stadii de încasare, însumau 565 milioane dolari SUA la 30 iunie a.c., față de 596 milioane dolari SUA la 31 decembrie 2016.
„Creanțele în dolari SUA nesoluționate înregistrau la 30 iunie a.c. același nivel cu cel din 31 decembrie 2016, adică 241,3 milioane dolari SUA”, potrivit aceleiași surse.
Conform comunicatului, pe relația ruble transferabile și alte sume în diverse valute, creanțele provenite din operațiunile de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989 au crescut în aceeași perioadă la 1,470 miliarde ruble transferabile la 30 iunie 2017, față de 1,454 miliarde ruble transferabile la 31 decembrie 2016, datorită calculării de dobânzi la soldurile existente conform Aranjamentelor bancare.
https://www.activenews.ro/stiri/Ceausescu-aduce-bani-la-buget-chiar-si-la-28-de-ani-dupa-moarte-Romania-a-primit-31-de-milioane-de-dolari-in-6-luni-datorii-de-la-alte-tari-147679
Un chirurg din Cluj marginalizat în România din cauza vârstei, a ajuns în Ungaria șeful unui program național
Revolutie! Aiurea! Uite ce declara seful contraspionajului roman!
Otrava din cereale. Protecţia Consumatorului: Le servim copiilor un mix de făinuri rafinate, uleiuri exotice, vitamine sintetice şi arome artificiale
Vulturul de pe stema americana provine de la Egipteni unde reprezinta zeita Nekhbet in mitologie si este un demon atotcreator
Dublu standard al calității: În România se comercializează Fanta cu mai puțin suc de fructe și Milka cu mai multe E-uri
Ceea ce ei nu vor sa stiti: Gaddafi a pus in practica cel mai mare proiect de irigatii al planetei
Descoperirea care ar putea schimba lumea medicala! Diabetul poate fi vindecat definitiv!
[Video] Cum asfalteaza australienii la foc automat: 4,9 kilometri in doar doua zile
Un veteran CIA aruncă BOMBA | Hitler şi-a regizat moartea şi a fugit cu un submarin în America de Sud
Stiati ca in 2001 Saddam Hussein a oferit Americii 94 de mil. de dolari, ca ajutor pentru oamenii saraci?
PROF. FLORIAN COLCEAG: SCOALA DRESEAZA COPILUL ASTFEL INCAT SA IASA CE VREA SISTEMUL
22-25 decembrie 89′: 957 de morți și 5000 de răniți, criminali în libertate