Barajul Gura Apelor din Retezat | O alta minune a epocii de aur care a salvat tara de la cel mai mare dezastru din istorie
Multi se plang ca au tras foame si frig in vremea lui Ceausescu, dar iata ca lumea vedea pentru ce, se construia o tara, astazi pentru ce tragem foame si frig? Pentru politicieni?
Barajul Gura Apelor din Masivul Retezat a fost construit în anii 1970 – 1980, fiind la acea vreme unul dintre cele mai mari din Europa. Dacă lacul de acumulare nu ar fi existat, potrivit specialiştilor, efectele celei mai puternice viituri petrecute în Retezat, soldată cu moartea a 14 oameni, ar fi fost inimaginabil mai dezastruoase. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO Poiana Pelegii, locul din inima Retezatului unde ajungi cu maşina… Râuşor, „perla“ ascunsă a Retezatului. Muntele vegheat de Castelul din… FOTO Blestemul dintre ruinele cetăţii lui Jules Verne, de la poalele R… Barajul Gura Apelor a fost inaugurat în 16 aprilie 1986 după 11 ani în care s-a muncit la construcţia lui. Zeci de kilometri de galerii au fost săpaţi în munte pentru a devia cursul pâraielor din Retezat spre lacul de acumulare. La acea vreme, Gura Apelor era considerat cel mai mare baraj de aroncamente şi miez de argilă din Europa. Pentru mai bine de un deceniu, mii de mineri şi constructori au fost implicaţi în cel mai mare proiect hidro-energetic realizat în istoria judeţului Hunedoara: construcţia Barajului Gura Apelor, din Masivul Retezat. Barajul Gura Apelor (sau Gura Apei) a fost construit la marginea Parcului Naţional Retezat, la capătul unui drum de 40 de kilometri ce porneşte din Haţeg şi se afundă în munte. În vremea inaugurării lui, în 16 aprilie 1986, era cel mai mare baraj de anrocamente (bolovani) şi argilă din Europa, iar potrivit reprezentanţilor Hidroconstrucţia, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops. S-a lucrat un deceniu la amenajarea barajului Povestea construirii barajului din Retezat, situat în zona Lăpuşnic din Retezat, a început în 1974, când statul român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare – Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat şi hidrocentrala Clopotiva. Un an mai târziu au început lucrările la baraj.
După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăduite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia. O lună mai târziu a fost pusă în funcţiune uzina hidroenergetică Retezat cu o putere de 335 MW şi apoi Centrala de la Clopotiva, de 14 MW, situată în aval. Cel mai modern sistem de foraj în anii 1980 În primii ani de la începerea construcţiei barajului, galeriile din munte au fost săpate cu unelte rudimentare. Din 1980, în premieră în România, s-a adoptat metoda de excavare mecanizată prin introducerea unei maşini de forat Robbins, cu un avans mediu de 174 de metri pe lună şi maxim de 330 de metri pe lună. Instalaţia de forat modernă a fost folosită la aducţiunea principală a barajului. Galeria subterană are o lungime de 18,5 kilometri şi o înălţime de aproape cinci metri. Pe traseul ei, colectează apele pâraielor Netiş, Bodu şi Valea Mare, pe care le revarsă în baraj.
Galeriile trec pe sub rezervaţia ştiinţifică O altă aducţiune a lacului de acumulare Gura Apelor preia apele a 12 pâraie de pe versantul nordic al Retezatului, printr-un sistem de galerii subterane cu o lungime de peste 30 de kilometri. Potrivit inginerilor de la Hidroconstrucţia, iniţial s-a prevăzut captarea a 21 de afluenţi cu un debit mediu total de 5,13 metri pe secundă. La intervenţia Academiei Române pentru prezervarea şi protejarea mediului în Parcul Naţional Retezat şi Rezervaţia Stiinţifică Retezat, s-a renunţat la nouă captări, rămânând un debit mediu de 3,80 metri pe secundă. Cele 12 pâraie captate sunt: Lanciţiu, afluent Râu Bărbat, Râu Barbat, Râul Alb, Parosul Mic, Paros, Beagu, Obârşia Nucşoarei, Nucşoara, Ciurila, afluent Râuşor şi Râuşor. Debitul lor este transportat prin aducţiunea secundară subterană la care se adaugă un canal de 329 de metri, construit în completarea ei. Ultimul tronson al aducţiunii Râuşor – Gura Apelor are o lungime de 13.780 metri şi trece prin munte, pe sub Rezervatia Ştiinţifică Gemenele – Retezat, informează Hidroconstrucţia.
Amenajare hidrotehnică importantă Lacul de acumulare Gura Apelor are o adâncime maximă de peste 160 de metri, iar barajul lui are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri. Situat la cota 1.000 faţă de nivelul mării, barajul are o lăţime la bază de peste 550 de metri, iar la coronament de 12 metri. Drumul care îl traversează îi duce pe turişti la Poiana Pelegii, locul de pornire ale mai multor trasee turistice din Parcul Naţional Retezat. Barajul Gura Apelor a fost construit din aroncamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase. Amenajarea hidroenergetică Râul Mare – Retezat, reprezentată barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, are o putere instalată de 349 MW şi o energie medie multianuală de 630 de GWh. Are ca rol atât producerea de energie electrică, cât şi în regularizarea cursului Râului Mare şi atenuarea undelor de viitură. În avalul barajului, în depresiunea Haţegului, ulterior au mai fost construite nouă hidrocentrale, care au o putere instalată totală de 134,3 MW şi asigură o producţie medie anuală a energiei de 193,4 GWh. Potrivit reprezentanţilor Hidroconstrucţia, lacul contribuie la atenuarea viiturilor pe Râul Mare. Dacă barajul nu ar fi existat, torentele ar fi avut efecte devastatoare pentru comunităţile de pe Valea Streiului. Cea mai mare tragedie provocată de viituri în zona Retezatului s-a petrecut în 12 – 14 iulie 1999. Atunci, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu au avut loc ploi intense, care au provocat viituri, al căror vârf, înregistrat în dimineaţa de 12 iulie 1999, a însemnat un debit de peste 1000 metri cubi de apă pe secundă. Dezastrul din 1999 „Caracterul violent al precipitaţiilor din noaptea de 11/12 iulie 1999 a provocat o torenţialitate fără precedent în întreaga parte montană a văii Râului Mare şi pe afluenţii acestuia. Pe câteva văi au fost cazuri în care torenţii au antrenat deluviul până la roca de bază târând totul în albia Râului Mare, pe drumurile de acces sau pe platformele de organizare de şantier din colonia barajului Gura Apelor. În secţiunea coloniei din avalul barajului Gura Apelor s-au produs patru torenţi principali, dintre care cel mai violent a fost cel din dreptul locuinţelor coloniei. Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii a două barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.
Lacul a salvat Hunedoara Potrivit relatărilor inginerului, pe drumul de acces de la Brazi la barajul Gura Apelor s-au produs numeroase blocaje, care au împiedicat echipelor de intervenţii. Prima legătură cu barajul s-a făcut cu ajutorul elicopterelor la 12 şi 13 iulie 1999. Zona de albie din avalul Coloniei a fost complet acoperită de torentul de pe Pârâul Negru, apa fiind deviată pe traseul şoselei de acces şi aceasta supraînălţată cu circa un metru de aluviuni. De asemenea, podul peste Râul Mare din avalul coloniei a fost complet blocat cu aluviuni. Lucrările de reparaţie pentru remedierea consecinţelor viiturii au costat peste 27 miliarde lei vechi. În timpul viiturii, apa din lacuri s-a colorat în galben-maroniu, a devenit mată şi vâscoasă, aspect care s-a păstrat circa o lună după eveniment, informa inginerul Augustin Vlaiconi. „În lipsa barajului Gura Apelor, acest debit de 1345 metri pe secundă nu ar fi putut fi tranzitat fără a se produce inundaţii catastrofale cu pierderi materiale şi umane greu de estimat. Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia şi la obiectivele sociale şi economice amplasate pe lunca Râului Mare şi a Streiului până la vărsarea în Mureş, pe sectorul Brazi – Simeria”, scria autorul articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”.
Citeste mai mult: adev.ro/nkhkqo