Angela Merkel- pusă la zid în Bundestag de către o deputată (video): Sunteți unul dintre vasalii Americii, la originea unui război economic nesăbuit, care lovește în principal economia Germaniei și a Europei!
Pe 26 noiembrie, în fața parlamentului german, Sahra Wagenknecht o acuză pe Angela Merkel că slujește interesele americanilor într-un mod care este evident în detrimentul bunăstării cetățenilor germani și ai Uniunii Europene.
Un singur lucru bun a ieșit din ceea ce s-a întâmplat în Ucraina și războiul rece care s-a instaurat între Rusia, pe de o parte și Statele Unite și Uniunea Europeeană, pe de altă parte: acela că acum, o lume întreagă a înțeles cât de profund corupți și aserviți sunt liderii europeni, iar Angela Merkel nu face excepție de la această regulă.
Iată rechizitoriul la care o supune Sahra Wagenknecht pe Angela Merkel:
“Lăsați impresia că există, doamnă Merkel, alte interese pe care le considerați mai importante decât cele ale firmelor germane, acelea sunt interesele guvernului american și ale firmelor americane. În discursul dumneavoastră de la Sydney, doamnă Merkel, v-ați indignat profund pentru faptul că la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului contiuă să existe o gândire învechită, conform unor sfere de influență, care calcă în picioare dreptul internațional.
“Cine ar putea crede așa ceva?”, ați afirmat! Aceste declarații ridică niște întrebări pe care vi le adresez: Doamnă Merkel, pe ce lume trăiți? Unde ați trăit în ultimii 25 de ani? Unde vă aflați atunci când Statele Unite au călcat în picioare dreptul internațional în Irak, cu scopul de a-și extinde sfera de influență asupra petrolului irakian? Unde vă aflați atunci când dreptul internațional în Afghanistan era și încă este subminat, cu participarea Germaniei? Unde erați atunci când Libia era bombardată, atunci când opoziția siriană a fost înarmată și afiliată ISIS, după livrarea armelor? Toate acestea, în opinia dumneavoastră, au fost conforme cu dreptul internațional?
Bineînțeles, nu putem vorbi despre sfere de influență aici, nu-i așa? Pot să vă recomand să citiți cartea lui Zbigniew Brzezinski, care a fost pentru multă vreme un scrise în 1997 este: “Marele eșichier: supremația Americii și ale imperativelor sale geostrategice.”
Sursa: The Vineyard of the Saker
Traducerea: Gandeste.org